Clubul Reading este hotărât să nu-l vândă pe atacantul George Puşcaş în perioada de transferuri din iarnă, a declarat antrenorul Mark Bowen, informează presa engleză.
"Refuzarea ofertelor ar fi decizia clubului Reading şi a patronului, Dai Yongge. Cunosc sigur situaţia lui şi banii pe care-i pune la bătaie, de care suntem recunoscători, şi nu cred că banii sunt pe primul plan. El este pe deplin angajat să cheltuiască banii pe care i-a făcut pentru a duce clubul înainte. Cred că dacă un club mare îl va tenta (n.r. - cu o ofertă pentru Puşcaş), nu ar muşca. George este încă tânăr şi crud şi are multe de învăţat. Noi putem fi un teren propice pentru ca el să înveţe. Nu subminez situaţia noastră, pentru că el poate fi aici pentru următorii zece ani, dar vine de la un mare club ca Inter Milano. El încă trebuie să se descurce cu presiunea pusă pe el pentru a juca în fiecare săptămână. Uneori, când eşti un jucător tânăr şi ba joci, ba nu joci, nu e atâta presiune, dar aşteptările sunt în cazul lui să producă în fiecare săptămână pentru noi. De la Inter Milano la un club special ca Reading, apoi în Turcia... nu văd deloc de ce un transfer la Fenerbahce ar fi benefic pentru el", a declarat Bowen, potrivit getreading.co.uk, referindu-se la un interes al clubului Fenerbahce pentru Puşcaş.
George Puşcaş a fost transferat în vară de la Inter Milano la Reading, clubul englez cheltuind în acest caz cea mai mare sumă pentru un transfer, peste opt milioane de lire sterline.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Internaţionalul român de 23 de ani, care a semnat un contract pe cinci ani cu Reading, a marcat doar patru goluri în 17 meciuri jucate pentru echipa din liga a doua engleză.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.