Jaqueline Cristian, care a câştigat turneul WTA125, de la Puerto Vallarta, a urcat 15 locuri în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi este pe locul 57. Ea este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia mondială.
La 26 de ani, Jaqueline are 1041 puncte şi şi-a egalat cea mai bună clasare în ierarhia WTA. Ea a mai ocupat locul 57 în iulie 2024.
Irina Begu este pe locul 76, după o coborâre de şapte poziţii, cu 880 puncte, iar Anca Todoni a urcat 17 locuri şi este pe 83, cu 822 puncte.
Tot o urcare a înregistrat şi Gabriela Ruse, de 13 locuri şi este pe 89, cu 786 puncte.
Sorana Cîrstea a coborât 18 locuri şi este pe 119, cu 620 puncte, în timp ce Ana Bogdan se menţine pe 160, cu 460 puncte.
Lider al clasamentul WTA este Arina Sabalenka, sportiva din Belarus, câştigătoare la Miami Open, ea având 10541 puncte.
Pe locul doi este poloneza Iga Swiatek, cu 7470 puncte, iar pe trei este Coco Gauff, cu 6063 puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.