Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa ŢSKA Sofia, într-un meci din prima etapă a grupei A a Ligii Europa. În cealaltă partidă din grupă, AS Roma a învins cu 2-1 Young Boys, revenind de la 0-1.
Pe stadionul Vasil Levski din Sofia, au marcat Rondon ’53 şi Deac ‘74 (penalti).
0-1: Rondon a înscris cu capul, după o centrare a lui Deac.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
0-2: Deac a transformat un penalti acordat pentru un fault la Debeljuh.
În tribune s-au aflat spectatori în număr limitat, în contextul pandemiei de coronavirus.
ŢSKA Sofia: Busatto – Vion, Antov, Mattheij, Mazikou – Youga, Rodrigues (Beltrame ’80) – Sinclair (Keita ’63), Sankhare (Ahmedov ’70), Yomov (Henrique ’80) – Sowe. Antrenor: Stamen Belchev.
CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Deac (Chipciu ’78), Hoban, Djokovic – Rondon (Carnat ’88), Păun (Pereira ’83), Debeljuh (Vojtus ’87). Antrenor: Dan Petrescu.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Turcia, cu Halil Umut Meler la centru, ajutat la cele două linii de Mustafa Eyisoy şi Cevdet Komurcuoglu. Arbitru de rezervă a fost Koray Gençerler.
În celălalt meci din grupă, AS Roma a învins în deplasare Young Boys, scor 2-1, revenind de la 0-1. Gazdele au deschis scorul prin Nsame, în minutul 14, din penalti. Pentru Roma au marcat Peres ’69 şi Kumbulla ’74.
În etapa următoare, la 29 octombrie, de la ora 22.00, vor avea loc meciurile: AS Roma - ŢSKA Sofia şi CFR Cluj - Young Boys.
Clujenii ocupă primul loc în clasament după prima etapă, cu trei puncte, la egalitate cu AS Roma – locul 2. Poziţiile 3 şi 4 sunt ocupate de Young Boys şi ŢSKA Sofia, care nu au puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.