Antrenorului Cosmin Olăroiu i-a fost furat ceasul în Italia, pe stradă, la Milano. Obiectul de lux a fost recuperat în Emiratele Arabe Unite, de poliţia din Dubai, după ce a fost vândut de mai multe ori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La finalul lunii august, fostul antrenor al echipei chineze Jiangsu Suning se plimba pe Via della Spiga alături de soţia sa, moment în care un bărbat a venit şi l-a îmbrăţişat.

Olăroiu nu a realizat iniţial ce se întâmplă, dar şi-a dat seama că a fost jefuit după ce bărbatul care l-a îmbrăţişat a plecat în pas alergător şi apoi a fugit pe un scuter, alături de un complice.

Românul a rămas atunci fără ceasul de lux marca Richard Mille.

După o lună şi jumătate şi după ce a fost vândut de mai multe ori de-a lungul Europei, ceasul a fost recuperat de poliţia din Dubai, care a arestat trei persoane cu această ocazie, informează gulfnews.com.

"Ceasul a fost recuperat de Departamentul de Investigaţii Criminale al Poliţiei din Dubai. Trei suspecţi au fost arestaţi", a precizat poliţia din Dubai, pe contul său de Twitter.

Antrenorul Cosmin Olrăroiu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de forţele de poliţie din emirat pentru recuperarea ceasului său scump.

"Poliţia din Dubai şi-a arătat profesionalismul în recuperarea ceasului furat. Acest lucru arată de ce Dubai este cel mai sigur oraş din lume. Oamenii trăiesc aici fără să-şi facă griji că li se poate întâmpla ceva", a spus el, potrivit Khaleej Times.

Olăroiu este considerat unul dintre cei mai buni antrenori care au activat în Zona Golfului, după ce a pregătit cu succes echipe din Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, cum ar fi Al Hilal, Al Sadd, Al Ain şi Al Ahli.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.