Preşedintele CS Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, promite că echipa olteană îşi va lua toate măsurile pentru a câştiga titlul campionatul viitor.
"Ne doare, dar acum trebuie să ne gândim ce facem pentru ediţia viitoare a campionatului. Am arătat că putem să fim o echipă care să conteze în lupta pentru titlu, mult mai bine decât s-a făcut acum câţiva ani şi probabil că pentru campionatul viitor încercăm să ne luăm toate măsurile să fim mult mai constanţi şi să câştigăm campionatul. Nu vreau să fac o analiză a jocului. astăzi au fost ei mai buni. când oe chipă e mai bunăd ecât cealaltă, înseamnă că nu merge ceva. Săa simţit lipsa lui Nicuşor Bancu, e jucător important îne chipa noastră. când îşi lipseşte căpitanul, întotdeauna poţi să ai nişte momente de clătinare. A fost o conjuctură a jocului pe care ar fi trebuit să o exploatăm mai bine", a declarat Cârţu.
Formaţia CFR Cluj a câştigat al treilea titlu consecutiv de campioană a României, al şaselea din istorie, luni seară, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, în ultima etapă a play-off-ului ediţiei 2019/2020 a Ligii I, meci disputat în sistem de finală. Partida s-a disputat ca o finală ca urmare a unei decizii a Comitetului Executiv al FRF. Dacă după două reprize era egalitate, s-ar fi trecut la prelungiri şi eventual la lovituri de departajare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
CFR Cluj a mai câştigat titlul în 2008, 2010, 2012, 2018 şi 2019.
La Craiova, CFR Cluj a revenit de la 0-1, după ce craiovenii au deschis scorul prin Nistor ’10. Pentru clujeni au marcat apoi Vinicius ’36, Boli ’56 şi Deac ’77 (penalti).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.