Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că negocierile cu antrenorul Ladislau Boloni pentru preluarea echipei naţionale nu s-au finalizat deoarece părţile nu au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte introducerea unui obiectiv intermendiar, stabilitatea staff-ului tehnic şi clauza de reziliere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"A fost o ofertă reală din partea FRF, au fost mai multe discuţii, mai multe întâlniri faţă în faţă, inclusiv intervenţii ale avocaţilor noştri şi ai domnului Boloni. Domnul Boloni şi-a dorit să preia mandatul de selecţioner, menţionez că nu au fost elemente de natură financiară care să fi condus la imposibilitatea unui acord. Au fost în schimb elemente care nu au ajuns la un consens între noi şi dumnealui. Aceste elemente ar fi trei: introducerea unui obiectiv intermendiar, stabilitatea staff-ului tehnic şi clauza de reziliere. Când ne referim la un obiectiv intermediar, înţelegem importanţa Ligii Naţiunilor. Prin Liga Naţiunilor putem să avem această oportunitatea de a ajunge în primele 16 naţiuni ale fotbalului european, câştigând această grupă şi putem avea oportunitatea de a ajunge la barajul pentru Euro. Când ne referim la stabilitatea staff-ului tehnic, ceea ce ne-am dorit a fost ca, în cazul în care vom avea performanţă, fie după Liga Naţiunilor, fie după Euro, să putem să continuăm cu acelaşi staff tehnic. Cât priveşte clauza de reziliere, am vrut să nu mai repetăm greşeala federaţiei din primul său mandat (n.r. - cand a părăsit bursc echipa naţională). Acelaşi contract a fost pus la dispoziţia tuturor antrenorilor cu care s-a discutat", a declarat Burleanu, care a precizat că noul selecţioner Edward Iordănescu are o clauză de reziliere a contractului "în oglindă" (valabilă atât pentru antrenor, cât şi pentru FRF).

Vorbind despre Liga I, şeful FRF a negat faptul că principala competiţie internă îşi va schimba formatul, de la 16 la 18 echipe, aşa cum a anunţat fostul selecţioner Mirel Rădoi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"În primul rând nu mai suntem într-o situaţie de criză, astăzi, care să ne permită intervenţia în ceea ce priveşte modificarea sistemului competiţional, atunci când competiţia se află în derulare. Prin urmare, nicio modificare de sistem competiţional nu va avea loc în ceea ce priveşte acest sezon competiţional. În al doilea rând, singura analiză pe care o avem în momentul de faţă, şi lucrăm cu cea mai renumită firmă de consultanţă la nivel european, Hypercube, este cea legată de formatul competiţional pentru Cupa României, într-adevăr, din această vară. Alte discuţii nu avem în momentul de faţă pe formatele competiţionale", a precizat Burleanu. 

Până la numirea lui Ewrad Iordănescu în funcţia de selecţioner, FRF a negociat fără rezultat cu antrenorii Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu şi Ladislau Boloni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.