Bogdan Andone a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este o mare provocare să fie antrenorul FCSB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Această veste am primit-o cu încredere, cu entuziasm. Mă aşteptam să vedem programule chipei, eu fiind încă un an sub contract cu clubul. Înseamnă o mare provocare, sunt convins că vom forma o echipă puternică, avem jucători de calitate şi vrem să formăm un grup unit, o echipă agresivă, care să  încerce să câştige cât mai multe meciuri şi să ne îndeplinim obiectivele. Ce mă recomandă? Să-l întrebaţi pe domnul Stoica sau pe alţi oameni cu care am lucrat, pentru că ei vor răspunde mai bine ca mine ce a determinat acaestă alegere. Sunt cumnat cu Marius Şumudică, am fost colegi de echipă la Sportul Studenţesc, din 93-94, avem o relaţie bună, dar fiecare cu drumul lui, cu filozofia lui de fotbal, şi drept dovadă ne-am despărţit după ce am luat campionatul cu Astra. A fost o experienţă extrem de importantă să lucrez cu el. Sunt puternic din punct de vedere psihic şi cred că nu vor fi probleme. Sistemul în care am jucat eu la echipele pe care le-am antrenat până acum a fost 4-3-3. Îmi place foarte mult ideea şi filozofia lui Hagi de la Viitorul şi am încercat pe cât posibil să implementez la echipele la care am antrenat şi lucrurile au mers bien spre foarte bine. Probabil vom încerca în 4-3-3 şi vom vedea în continuare de cum vor decurge lucrurile. Lotul este foarte bun valoric, echilibrat, cu jucători cu exprienţă, gen Pintilii, gen Filip, şi cu jucători tineri sau foarte tineri cu calităţi extraordinar de bune. Sper să facem un bun mix din aceşti jucători şi să scoatem maximum din el", a declarat noul antrenor al FCSB.

Dircetorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, este convins că Andone este alegerea porivită pentru funcţia de antrenor al FCSB.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

"L-am cunoscut întâi ca jucător, a fost cel mai scump transfer pe care l-am făcut la Galaţi. Cu atâţia gălăţeni în echipă, în câteva luni a fost numit căpitanul echipei. Ca om, aveam o părere extraordinară despre el. Când am avut ocazia să aduc un antrenor străin la Unirea Urziceni au prezentat patru posibili antrenori secunzi, foarte tineri la momentul ăla, erau Gabriel Caramarin, care a lucrat acolo, Erik Lincar, Edi Iordănescu şi Bogdan Andone. Ca să vedeţi unde ne duce viaţa. Am fost chiar surprins când am văzut cât a a crescut din punct de vedere al antrenoratului şi era normal să-i spun patronului. Nu am nicio legătură cu numirea lui Bogdan Andone, a fost ideea patronului, pe care am îmbrăţişat-o pentru că ştiu cine este Bogdan Andone şi sunt convins că nu va avea probleme în a conduce FCSB. Cea mai mică temere a mea este că Bogdan nu se va impune în vestiar, se va impune cu certitudine", a afirmat Stoica.

În vârstă de 44 de ani, Bogdan Andone îl înlocuieşte al FCSB pe Mihai Teja, demis pentru că nu a câştigat campionatul. Andone a fost secundul lui Teja la FCSB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.