Fostul canoist Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, a decedat la vârsta de 71 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform COSR, canoistul Ivan Potzaichin, prezent la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, a cucerit nu mai puţin de şapte medalii olimpice, patru de aur şi trei de argint şi a participat la 11 ediţii ale campionatelor mondiale, cucerind 22 de medalii dintre care opt de aur. n probele de canoe dublu i-a avut coechipieri pe Serghei Covaliov, Petre Capusta şi Toma Simionov.

Ivan Potzaichin, dar cunoscut ca Patzaichin, a intrat în istoria olimpismului drept „Campionul cu pagaia ruptă”. La Jocurilor Olimpice de la Munchen, în 1972, în seriile întrecerilor de la canoe simplu pe 1000 m (C1 - 1000 m), lui Ivan Potzaichin i s-a rupt pagaia la numei câţiva metri după start. În condiţiile în care arbitrii nu au oprit cursa (potrivit regulamentului), românul a vâslit cu ciotul de pagaie şi a încheiat cursa, în aplauzele spectatorilor.

Descalificat iniţial, Ivan Potzaichin a fost primit în recalificări, după ce a fost soluţionată favorabil contestaţia depusă de conducerea delegaţiei României. Ulterior, Ivan Potzaichin nu numai că s-a calificat în finală, dar a şi castigat aurul olimpic la capătul unei curse pe care a dominat-o fară drept de apel.

După ce şi-a petrecut toată copilăria pe canalele Dunării, la 18 ani Ivan a început să practice canoea de performanţă la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, club la care a fost legitimat timp de 18 ani ca sportiv. După retragerea din activitatea competiţională, Ivan a devenit antrenor la Dinamo, iar apoi la lotul naţional. Cea mai mare satisfacţie ca antrenor a avut-o în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney. Elevii sai Florin Popescu şi Mitica Pricop au devenit campioni olimpici la C2 – 1000 m, întrerupând şirul de 16 ani fară aur olimpic în aceasta probă. Până în 2000, ultimii care urcaseră pe prima treapta a podiumului olimpic la C2 – 1000 m, în 1994, la Los Angeles, fuseseră Ivan Potzaichin şi Toma Simionov.

Tot la Sydney, tandemul Popescu – Pricop a cucerit şi bronzul la C2 – 500 m. După retragerea din viaţă sportiva, Ivan Potzaichin a înfiinţat Asociaţia "Ivan Patzachin - Mila 23" şi a dezvoltat proiectul „Rowmania” , o campania naţională de promovare a patrimoniului local prin descoperirea României naturale prin promovarea mişcării în aer liber.

În anul 1968 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1982 pe cel de Maestru International al Sportului, iar în 1991 pe cel de Antrenor Emerit.

În 1990, preşedintele Comitetului International Olimpic (CIO) Juan Antonio Samaranch i-a conferit Ordinul Olimpic de argint. În 2000 a primit Ordinul National “Serviciul Credincios” în gradul de ofiţer , iar în 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I.

La data de 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Potzaichin din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă. În 2010 a fost distins cu Decoraţia Regală “Nihil Sine Deo”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.