Gigi Becali a declarat, luni, că atunci când se implică în deciziile legate de schimbările de jucători la meciuri, el spune doar pe cine nu mai vrea să vadă pe teren, nu şi numele fotbalistului care să fie introdus în joc.
El a povestit şi cum au decurs discuţiile cu şi pentru Antonio Conceicao şi a menţionat că deocamdată Vergil ar trebui lăsat să îşi facă treaba. “Să-l lăsăm pe om. Are un carnet şi el. Să-l lăsăm o săptămână- două, că nu murim, ca să facem o alegere bună. (…) M-a sunat un impresar pentru Concaicao. A doua zi l-am sunat, spune-i să vină dacă ştie cum lucrez eu… Seara pe la 11, a treia zi, mai sună-l iar. De zece ori l-am sunat. Nu, vreau să stau cu preşedintele faţă-n faţă. Ştie ce face u? Ştie. A venit la mine acasă. Am stat faţă-n faţă. După cinci minute, ‘faci dumneata echipa, dar în timpul jocului nu se bagă nimeni, adică schimbările să nu le fac eu’. Cinci minute am vorbit cu el. Pe mine nu mă interesează că nu fac eu schimbările. Eu nu spun pe cine să bagi. Echipa o faci tu, eu când mă bag la schimbări nu spun pe cine să pui, spun pe cine nu mai vreau să văd în teren. Fac semischimbare, tu bagi pe cine vrei. Dacă eşti antrenor şi cunoşti echIpa bagă pe cine vrei tu, dar schimbă-l pe ăla. Primul 11, mă mai consultă, dar nu-l fac eu”, a spus Gigi Becali la Pro X.
În ceea ce îl priveşte pe Victor Piţurcă, Becali a declarat că nu vrea să colaboreze cu acesta: “Nu vreau să pierd bani. Chiar dacă pierd toată averea tot nu lucrez cu unii oameni cu care nu vreau să lucrez. Piţurcă este unul din ăia. S-a născut deştept şi talentat în meserie, numai că eu nu lucrez cu el niciodată, chiar dacă iau Cupa Campionilor”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.