Unul din jucătorii de bază ai campioanei la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, Andrija Stipanovic, şi-a prelungit înţelegerea cu încă un sezon. Cu U BT Cluj, Stipanovic va juca sezonul viitor şi în Basketball Champions League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Născut pe 18 decembrie 1986, la Mostar, Andrija a sosit la U BT Cluj la începutul stagiunii 2020/2021. Are 34 de ani şi 2.09 metri înălţime, joacă pe postul de pivot. Primii paşi în baschetul profesionist i-a făcut alături de Hermes Analitica Zagreb, apoi a mai trecut pe la formaţii precum Split (Croaţia), Liège Basket (Belgia), Juvecaserta (Italia), Telenet Oostende (Belgia), Trabzonspor (Turcia) sau Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia).

Este campion al Croaţiei şi dublu câştigătoar al Cupei, iar la U BT în acest sezon a bifat 41 de meciuri, cu medii pe meci de 14.6 puncte, 6.3 recuperări şi 2.3 pase decisive, cu un indice al eficienţei de 17.3.

”Eu şi familia mea ne-am simţit foarte bine în Cluj. Ne place viaţa aici. Cel mai frumos a fost în ultima parte a campionatului, când am jucat în faţa fanilor. Am fost fericit în permanenţă. Imediat ce am câştigat titlul m-am înţeles cu echipa să semnăm un nou contract. Fără niciun dubiu, mi-am dorit să mă întorc şi să fiu din nou parte din familia U”, a declarat Stipanovic sâmbătă, după anunţul oficial al clubului.

Stipanovic este primul jucător de bază al U BT Cluj cu care se prelungeşte contractul.

U BT Cluj a câştigat titlul în 2021, după cinci meciuri în finala cu CSM Oradea, şi va evolua din septembrie şi în preliminariile Basketball Champions League.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.