Campioana U Banca Transilvania Cluj a obţinut miercuri, pe teren propriu, a treia victorie din grupa B a BKT EuroCup, cu formaţia Umana Reyer Veneţia, scor 86-78 (39-46), în faţa a 7.623 de fani. Antrenorul Mihai Silvăşan a fost eliminat în minutul 26 cu două tehnice, după proteste la adresa arbitrajului.
Principalii marcatori ai partidei au fost Mokoka 16 puncte, Guzman 15, Hankins 14, Simpson 11, pentru U BT Cluj, respectiv Fernandez 11, Mc Gruder 10, Moretti 10, pentru formaţia italiană, care a avut avantaj şi de 15 puncte în BT Arena.
U BT Cluj a rămas fără antrenor principal în minutul 26, când Mihai Silvăşan a protestat vehement la o decizie de arbitraj şi a primit două greşeli tehnice, fiind obligat să părăsească banca. Meciul a fost condus apoi de secundul Mihai Popa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La meci a asistat şi căpitanul lui U BT Cluj, Patrick Richard, care a suferit o dublă fractură de antebraţ în partida anterioară, fiind operat şi indisponibil în următoarele 4 luni. La prezentarea echipei, coechipierii lui au purtat tricouri cu numele şi numărul de joc al căpitanului (35).
În etapa a VI-a s-a mai jucat meciul dintre Towers Hamburg – Turk Telekom Ankara 89-77, celelalte programate miercuri fiind între Cedevita Ljbljana – Hapoel Ierusalim şi JL Bourg – Aris Salonic. Din păcate, partida dintre Valencia şi Lietkabelis Panevezys a fost suspendată de Euroligă, urmând a fi reprogramată, din cauza inundaţiilor devastatoare din zona Valenciei, care s-au soldat deja cu zeci de decese.
În primele meciuri din grupa B, formaţia antrenată de Mihai Silvăşan a obţinut rezultatele: 86-93 cu Cedevita Olimpija Ljubljana, 73-84 cu JL Bourg, 96-105 cu Valencia Basket, 103-67 cu Towers Hamburg şi 81-73 cu Hapoel Ierusalim.
Următoarea partidă pentru U BT Cluj va fi în deplasare, cu Turk Telekom Ankara, în 6 noiembrie.
Meciurile din turul grupei B se joacă până în 29 noiembrie, după care returul va avea loc în perioada 3 decembrie – 5 februarie. Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua eliminatoriu în optimi. Sistemul continuă cu meciurile din sferturi, semifinale şi finală.
În grupa A a celei de-a doua competiţii valorice a continentului joacă formaţiile Hapoel Tel Aviv, Gran Canaria, Joventut Badalona, ratiopharm Ulm, Buducnost Podgorica, Beşiktaş, Bahcesehir College Istanbul, Wolves Vilnius, Energia Trento, Trefl Sopot.
În 2024, Paris Basketball a câştigat trofeul BKT EuroCup, competiţie în care campioana U BT Cluj a ajuns în premieră până în faza sferturilor de finală, în care a cedat în faţa London Lions, în manşă unică, cu 91-79.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.