Echipele de baschet masculin FC Argeş Piteşti şi CSM Constanţa şi-au aflat, vineri, adversarele din faza grupelor, respectiv a preliminariilor FIBA Europe Cup, la tragerea la sorţi de la Munchen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Repartizată direct în grupe, FC Argeş Piteşti va juca în grupa E, cu BC Parnu (Estonia) şi PGE Spojnia Stargard (Polonia). În aceeaşi grupă ar putea ajunge şi vicecampioana CSM Oradea, dacă nu trece de preliminariile Ligii Campionilor.

La rândul său, CSM Constanţa va debuta în preliminarii, cu BC Dnipro (Ucraina), iar dubla manşă este programată în 24 şi 27 septembrie, cu turul în deplasare.

Câştigătoarea acestei confruntări va evolua în grupa C, cu Cholet Basket (Franţa), Giants Antwerp (Belgia) şi Fribourg Olympic (Elveţia).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.