Echipele de baschet Jiangsu Dragons şi Shanghai Sharks au fost descalificate din play-off-ul campionatului Chinei, după suspiciuni legate de un meci care ar fi fost aranjat. Sharks a câştigat meciul, profitând de faptul că adversarii au pierdut mingea de mai multe ori pe final, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Condusă cu 100-96 cu un minut înaintea finalului meciului din play-off, echipa Shanghai Sharks a întors scorul in extremis, vineri, astfel că s-a impus cu 108-104. Însă felul în care s-a desfăşurat jocul pe final a făcut să se nască suspiciuni de meci aranjat şi a dus la descalificarea celor două cluburi.

Dragons a pierdut de mai multe ori mingea în ultimele secuunde.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

După o anchetă, federaţia de baschet, prezidată de starul Yao Ming, a decis sancţionarea celor două echipe.

“S-a stabilit că acuzaţiile de joc pasiv al Jiangsu au fost conforme realităţii. Comportamentul celor două echipe reprezintă o atingere gravă adusă spiritului sportiv”, a precizat federaţia.

Sharks şi Dragons s-au ales cu clasamentul anulat şi nu vor primi banii care le-ar fi revenit de la autorităţile sportive (5 milioane de yuani).

Au fost sancţionaţi şi antrenorii şi directorii celor două cluburi, sancţiunile constând în suspendări de trei până la cinci ani.

“Trebuie să se tragă învăţăminte din ceea ce s-a întâmplat. Unele lucruri trebuie să se schimbe. Trebuie să existe şi ceva pozitiv după acest caz”, a precizat Yao Ming într-un comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.