Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a anunţat, joi, că a fost prelungit contractul antrenorului Saşa Ocokoljic cu încă un sezon, dar că anul viitor s-au trasat obiective de performanţă.
Saşa Ocokoljic avea contract şi în sezonul viitor, însă clubul a decis să-l prelungească până în 2023, după ce echipa a câştigat Cupa României şi a disputat cinci meciuri în semifinalele Ligii Naţionale.
”Sezonul recent încheiat a fost unul de succes pentru echipa noastră. Ocokoljic a ghidat echipa spre câştigarea Cupei României, calificarea în cupele europene şi semifinalele LNBM. Saşa avea deja contract pentru sezonul 2021/2022, iar conducerea clubului a hotărât să-l prelungească până în 2023, sub condiţii de performanţă trasate pentru ediţia care va începe în toamnă. Mult succes, Saşa!”, a anunţat CSO Voluntari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În sezonul 2020-2021, CSO Voluntari a câştigat Cupa României şi după ce a încheiat sezonul regulat pe locul 4 a disputat cinci meciuri în semifinalele Ligii Naţionale cu U BT Cluj, câştigătoarea ulterioară a titlului naţional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.