FC Barcelona a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Pierre-Emerick Aubameyang după despărţirea jucătorului de Arsenal Londra.
Aubameyang va semna un contract valabil până la 30 iunie 2025, cu opţiune de despărţire la 30 iunie 2023. Clauza de reziliere va fi de 100 de milioane de euro.
NEW SIGNING!
— FC Barcelona (@FCBarcelona) February 2, 2022
@Auba is blaugrana!
Arsenal Londra a anunţat, marţi, despărţirea de Aubameyang. Jucătorul, căpitanul echipei Arsenal, a căzut în dizgraţia conducerii lononezilor din motive disciplinare. În decembrie, Aubameyang s-a întors cu întârziere dintr-o vizită în Franţa, iar carantina de 48 de ore impusă la întoarcerea sa din cauza Covid-19 l-a făcut să rateze un antrenament. În martie 2021, antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, a ales să nu-l ia în considerare pe Aubameyang pentru un derbi împotriva echipei Tottenham, deoarece a sosit târziu la reunirea dinaintea meciului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pierre-Emerick Aubameyang a condus echipa Arsenal la ultimul trofeu câştigat, Cupa Angliei din 2020, marcând atât în semifinale, cât şi în finală, dar statisticile sale s-au înrăutăţit după prelungirea contractului cu trei ani, care l-a făcut unul dintre jucătorii cel mai bine plătiţi din Premier League (21 de milioane de euro pe an).
El a marcat doar zece goluri în campionat, în sezonul trecut, în care Arsenal a terminat pe locul 8, în timp ce în acest sezon are patru goluri şi o pasă decisivă, în 14 apariţii în Premier League.
În total, la echipa din Londra, internaţionalul gabonez a jucat 163 de meciuri, a marcat 92 de goluri şi a oferit 21 de pase decisive.
În carieră, el a mai evoluat Dijon, Lille, Monaco, Saint-Etienne şi Borussia Dortmund. Aubameyang a ajuns la Arsenal în ianuarie 2018, când englezii au plătit clubului din Dortmund suma de 56 de milioane de lire sterline.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.