Echipa Astra Giurgiu va disputa un meci amical cu Beşiktaş, sâmbăta viitoare, la Istanbul, a anunţat clubul giurgiuvean, pe site-ul oficial.
"Partida va avea loc sâmbătă, 11 noiembrie, pe terenul echipei care este foarte aproape de a se califica în primăvara Champions League, unde are 10 puncte după patru etape disputate!", se arată pe site-ul Astrei Giurgiu.
Din lotul Astrei vor lipsi jucătorii convocaţi la acţiuni ale echipelor naţionale: Alexandru Ioniţă, Silviu Balaure şi Plamen Iliev.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.