Ashleigh Barty, locul I WTA, a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, locul 10 mondial, scor 3-6, 6-3, 6-4, marţi, în etapa a doua a Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor.
Kiki Bertens a jucat după retragerea lui Naomi Osaka, olandeza fiind prima rezervă a competiţiei.
În setul decisiv, Barty a condus cu 4-0, însă Bertens a reuşit revenirea şi s-a impus cu 6-4.
Celălalt meci le va opune, pe Belinda Bencic (Elveţia), locul 7 WTA şi Petra Kvitova (Cehia), locul 6 WTA, învinse în prima etapă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.