Internaţionalul turc Arda Turan a agresat fizic şi verbal un jurnalist, la bordul unui avion, după meciul amical dintre Turcia şi Macedonia, de luni, de la Skopje, anunţă presa turcă, citată de AFP.
Cotidianul Hürriyet scrie că Arda Turan l-a insultat în mai multe rânduri pe Bilal Mese, un jurnalist sportiv cunoscut, iar apoi l-a strâns de gât, în avionul care aducea echipa din Macedonia. Alţi jurnalişti au intervenit pentru a calma spiritele.
Jucătorul Barcelonei îi reproşa acestui jurnalist articolele scrise în cotidianul Milliyet în timpul Euro 2016 în care se arăta că Arda Turan a avut o altercaţie cu selecţionerul Fatih Terim referitoare la împărţirea primelor între jucători. "Cine ţi-a dat voie să urci la bord? Fiu de târfă! De la cine am cerşit bani?", i-ar fi spus Turan jurnalistului.
Atacantul "a avut o reacţie violentă pe tema informaţiilor privind primele de la Euro-2016 (...), a existat agresiune fizică, Arda Turan l-a strâns de gât", a afirmat Evren Göz, jurnalist la postul NTV, care s-a aflat în avion.
Fără a recunoaşte explicit că a agresat jurnalistul, Turan a publicat un lung mesaj pe contul său de Instagram. "Nu accept să se ia cineva de mine, de caracterul meu sau de familia mea. Am avut dreptate să fac ce am făcut ieri? Nu ştiu! Dar decât să fac ceva pe la spate, prefer să spun în faţă", a afirmat jucătorul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.