PSG ar urma să se despartă de antrenorul Mauricio Pochettino la finalul sezonului, scrie Le Parisien, care precizează că nici tehnicianul, nici clubul nu doresc să continue colaborarea, informează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Mai am un an de contract", a răspuns scurt Pochettino, 50 de ani, când a fost întrebat despre viitorul său pe banca PSG, în urmă cu o săptămână.

Sursa citată a scris că Pochettino "nu vrea să rămână", iar PSG "nu doreşte să-l păstreze" pe antrenorul sub conducerea căruia echipa nu a reuşit decât titlul în Ligue 1 şi a părăsit prematur atât Liga Campionilor, cât şi Cupa Franţei, în ciuda unei campanii de transferuri de excepţie realizată vara trecută.

Dacă PSG va rupe contractul valabil încă un an trebuie să-i plătescă lui Pochettino şi staff-ului său 15 miliaone de euro drept compensaţii.

Totuşi, conducătorii noii campioane speră să ajungă la un compromis cu antrenorul argentinian, care va continua sigur până la ultimul meci al sezonului, programat la 21 mai, cu Metz.

Le Parisien notează că Zinedine Zidane, fost tehnician al formaţiei Real Madrid, sau italianul Antonio Conte, antrenorul de la Tottenham, sunt favoriţi pentru a prelua conducerea tehnică a echipei PSG.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.