Antrenorul echipei americane de snowboard, Peter Foley, care participă la Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost acuzat de hărţuire sexuală şi comportament neadecvat de către fosta sportivă Callan Chythlook-Sifsof.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sportiva, care va împlini 33 de ani pe 14 februarie, susţine că "Peter Foley a fotografiat sportive de mai bine de zece ani” şi că i-ar fi făcut comentarii de natură sexuală ei şi unui alt membru al echipei olimpice americane, în Lake Louise (Canada) în 2014. "Nu mai pot urmări Jocurile Olimpice fără să spun asta public”, a scris ea pe Instagram.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Contactat de AFP, Comitetul Olimpic American nu a răspuns încă.

Peter Foley a primit sprijinul celor doi medaliaţi cu aur ai zilei în proba de snowboardcross mixt pe echipe de sâmbătă.

După victoria sa, Nick Baumgartner a vorbit despre Foley "ca de un tată". "A fost uimitor să-l privesc crescând ca persoană şi ca antrenor. Şi să-l am alături pentru a progresa ca sportiv”, ​​a spus veteranul snowboarder american, încoronat la 40 de ani. "Pot să spun doar lucruri bune despre acest om - a făcut atât de multe pentru noi. Cele mai bune momente din viaţa mea au fost alături acest domn”, a adăugat el.

Lindsey Jacobellis s-a declarat dezamăgită de aceste acuzaţii. "Este super enervant să ai asta atunci când încerci să te concentrezi şi evident că a stricat puţin energia echipei. Având o carieră de 20 de ani, nu pot spune decât lucruri bune despre el şi m-a susţinut mereu când a fost nevoie”, a adăugat Jacobellis, dublă campioană olimpică la Beijing (individual şi pe echipe).

În plus, Chythlook-Sifsof îl implică şi pe un snowboarder prezent în China, Hagen Kearney, pe care îl acuză că a folosit o expresie rasistă împotriva ei şi că s-a implicat în acte de hărţuire. "A existat un comportament bizar pe scară largă. Oamenii pe care i-am identificat s-au comportat într-un mod toxic, dar adevărul este că cultura din cadrul echipei a protejat acest tip de comportament. Lucrurile care nu erau normale au devenit normale. Alţi sportivi s-au implicat într-un comportament rasist şi misogin şi au participat activ la dinamica bizară pe care Peter Foley a creat-o, care a dus la violenţă sexuală împotriva sportivelor şi a membrilor echipei”, a spus ea.

Callan Chythlook-Sifsof a făcut parte din echipa americană de snowboard prezentă la Jocurile Olimpice de la Vancouver (Canada) în 2010 şi a fost eliminată în calificări. Peter Foley este antrenorul echipei SUA de snowboard din 1994.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.