Fundaşul german al formaţiei Chelsea, Antonio Rudiger, a fost victima scandărilor rasiste la meciul din deplasare cu Tottenham, din etapa a XVIII-a a Premier League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o postare pe Twitter, jucătorul de 26 de ani a cerut clubului gazdă să-i identifice pe autorii scandărilor jignitoare.

"Sper că făptaşii vor fi găsiţi şi pedepsiţi repede şi acest lucru trebuie să fie posibil pe un stadion atât de modern precum cel al lui Tottenham Hotspur, cu zeci de camere video de securitate", a scris jucătorul.

"Nu vreau să implic întregul club Tottenham în această situaţie, pentru că ştiu că doar vreo doi idioţi au fost vinovaţi. Am primit numeroase mesaje de susţinere pe reţelele de socializare din partea fanilor lui Tottenham şi le mulţumesc pentru asta", a continuat el.

Clubul Tottenham a anunţat, duminică, într-un comunicat că va face tot ce este posibil pentru identificarea celor care l-au jignit pe Rudiger.

După acest incident, Asociaţia fotbaliştilor profesionişti a cerut o anchetă guvernamentală cu privire la rasismul pe stadioane, un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în fotbal.

Formaţia Chelsea Londra a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Tottenham Hotspur, într-un meci din etapa a XVIII-a a campionatului Angliei.

Golurile au fost marcate de Willian, în minutele 12 şi 45+4, al doilea din penalti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.