Meciul disputat marţi de Leyton Orient pe teren propriu, în League One, împotriva echipei Lincoln City, a fost întrerupt după 84 de minute, din cauza unei urgenţe medicale în tribune, informează Reuters.
Un suporter al echipei Leyton Orient a alergat pe teren pentru a-l alerta pe arbitru cu privire la urgenţa medicală, înainte ca mai mulţi fani să se aşeze pe teren pentru ca jocul să nu continue.
Staful medical i-a administrat fanului manevre de resuscitare pe marginea terenului înainte ca jocul să fie întrerupt, a relatat presa britanică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Meciul a fost oprit definitiv la o oră după ce a fost întrerupt. În momentul întreruperii jocului, Leyton Orient conducea cu 1-0.
"Gândurile tuturor celor de la clubul de fotbal Leyton Orient se îndreaptă către persoana în cauză şi către cei dragi în aceste momente dureroase", a precizat Leyton Orient într-un comunicat, marţi seară. "Clubul ar dori să mulţumească tuturor suporterilor prezenţi la Brisbane Road în această seară pentru înţelegerea şi compasiunea arătate în timpul unei situaţii foarte dificile".
Liga Engleză de Fotbal a anunţat că o decizie cu privire la reprogramarea meciului va fi luată după consultarea celor două cluburi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.