Jucătoarea letonă Anastasija Sevastova, locul 11 WTA şi favorită principală, a câştigat, duminică, turneul de la Jurmala (Letonia), cu premii totale de 250.000 de dolari.
Sevastova a învins-o în finală pe sportiva poloneză Katarzyna Kawa, numărul 194 mondial, scor 3-6, 7-5, 6-4, în două ore şi nouă minute.
Printre adversarele Anastasijei Sevastova la Jurmala s-a numărat şi Irina Bara, pe care letona a eliminat-o în sferturile de finală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La turneul din Letonia au participat şi Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea, eliminate în primul tur, şi Patricia Ţig, care a ajuns până în sferturile de finală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.