Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 108 WTA, a declarat, vineri seară, după calificarea în semifinale la BRD Bucharest Open, că un triumf la turneul de la Bucureşti ar însemna împlinirea ei sufletească, afirmând că în meciul cu letona Anastasija Sevastova, locul 17 WTA, a încercat să nu se gândească la faptul că aceasta este principala favorită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Sunt extrem de fericită, încă trăiesc anumite momente din meci, chiar cele mai intense. Am încercat să nu mă gândesc deloc la faptul că ea e favorita numărul 1, numărul 17 mondial şi iată că am reuşit. Cred că dacă va câştiga Alexandra Dulgheru şi va fi adversara mea, va fi un meci extrem de frumos, cum au fost şi celelalte două. Ieri m-am odihnit, am făcut recuperare, azi am ignorat complet durerile la genunchi, aştept ziua de mâine. Câştigarea turneului ar însemna împlinirea mea sufletească, lucru dorit din tot sufletul şi aşteptat de ani de zile, nici vreau să mă gândesc la ce va urma. Pentru mine aceste este un turneu de suflet, am simţit o energie de suflet. Am fost foarte energică de la început, în setul doi am înmuiat puţin jocul, dar apoi am simţit că este momentul să pun presiune şi să joc mai agresiv, pentru a încheia meciul bine", a declarat Ana Bogdan.

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 108 WTA, a învins-o pe letona Anastasija Sevastova, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 1, şi s-a calificat în semifinalele turneului BRD Bucharest Open.

Bogdan s-a impus cu scorul de 6-1, 6-3, după 62 de minute.

Ana Bogdan a acces pentru prima oară în carieră într-o semifinală WTA.

În semifinale, Bogdan va evolua în compania învingătoarei din meciul dintre Alexandra Dulgheru, locul 294 WTA şi venită din calificări, şi germana Julia Goerges, locul 45 WTA şi cap de serie 3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.