Fotbalistul echipei Atromitos, Denis Alibec, a înscris un gol în meciul încheiat la egalitate, scor 2-2, în faţa formaţiei OFI Creta, în etapa a XXII-a a campionatului Greciei.
Alibec, care a fost titular, a marcat în minutul 35 şi a fost înlocuit în minutul 63.
Pentru Atromitos a mai marcat Muniz, în minutul 5, în timp ce pentru OFI Creta au punctat Lamprou (59) şi Phellype (69).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Celălalt jucător român de la Atromitos, Dorin Rotariu, a fost integralist.
În clasament, Atromitos este pe locul 13, penultimul, cu 16 puncte, iar OFI Creta este pe 6, cu 33 de puncte.
Lider este Olympiakos Pireu, cu 56 de puncte, locul doi fiind ocupat de PAOK, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu, cu 47 de puncte, iar pe 3 este AEK Atena, cu 39 de puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.