Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a primit, marţi, aprobarea membrilor CA al forului pentru a-şi depune candidatura la funcţia de vicepreşedinte al COSR.
”S-a solicitat membrilor CA aprobarea candidaturii dlui Alexandru Dedu, preşedinte FRH, la funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pentru Adunarea Generală de Alegeri a COSR din 24 septembrie 2020. Cu 15 voturi ”pentru” (Luca, Dinu, Tadici, Bocan, Sâsâeac, Manea, Drăgănescu, Kotecz, Evi, Bejinariu, Ghervan, Pavel, Ali, Teuţan, Lupan), se aprobă”, a anunţat, marţi, FR Handbal.
Alexandru Dedu este preşedinte al FR Handbal din 2014, iar funcţia de vicepreşedinte al COSR o ocupă din 2016, când a primit 150 de voturi la Adunarea Generală a forului olimpic. Tot în funcţia de vicepreşedinte se află şi Camelia Potec, preşedinte al Federaţiei Române de Înot şi Pentatlon Modern.
Adunarea Generală de Alegeri a COSR va avea loc în 24 septembrie, de la ora 11.00, la Complexul Olimpic Sydney 2000 din Izvorani.
Candidaturile trebuie depuse până la data de 25 august

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.