Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi federaţia moldovenească (FMF) au semnat, marţi, la Casa Fotbalului, un parteneriat cu scopul de a facilita schimbul de informaţii, cunoştinţe şi implementarea mecanismelor comune, informează frf.ro.
Delegaţia moldovenească a fost reprezentată de preşedintele Leonid Oleinicenco, consilierul acestuia Veaceslav Pîslari şi vicepreşedintele Dragoş Hîncu. Din partea FRF au participat preşedintele Răzvan Burleanu şi secretarul general Radu Vişan.
Acordul este pe trei ani, cu posibilitate de prelungire.
Obiectivele acordului sunt următoarele: promovarea fotbalului de bază în Republica Moldova, în urma experienţei româneşti; transfer de cunoştinţe şi competenţe în domeniul creşterii numărului de practicanţi ai fotbalului; creşterea performanţei echipelor naţionale de juniori şi tineret; formarea de arbitri, observatori de arbitri, antrenori şi manageri de club; buna guvernanţă şi dezvoltarea cluburilor şi a ligilor.
Activităţi propuse:
1. Organizarea de evenimente publice dedicate promovării parteneriatului şi creşterii conştientizării fotbalului ca şi fenomen social în cele două ţări;
2. Organizarea de meciuri amicale între echipele naţionale de juniori şi tineret, pe principiul reciprocităţii;
3. Transfer de know-how şi pregătirea de experţi moldoveni în domeniul fotbalului de bază, workshop-uri şi sesiuni de formare pentru arbitri, antrenori şi manageri, vizite reciproce de informare şi instruire, asistenţă de specialitate şi punerea la dispoziţie de materiale didactice;
4. Schimb de experienţă şi pregătirea de experţi pentru fotbalul feminin şi organizarea de acţiuni comune de promovare a fotbalului feminin;
5. Realizarea de proiecte de dezvoltare instituţională, în domenii precum managementul strategic, managementul calităţii, implementarea de proceduri şi procese de lucru;
6. Implementarea de proiecte cu finanţare europeană pentru dezvoltarea dimensiunii sociale a fotbalului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.