Hub-ul M100, proiect naţional prin care România îşi propune să sprijine oraşele româneşti în tranziţia lor verde, a anunţat numele celor zece oraşe selectate să primească în următorii ani sprijin financiar pentru acţiuni care să le ajute în tranziţia verde. Aceste oraşe vor fi ajutate să reducă emisiile de carbon până în 2035.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100, ce are loc la Bucureşti în perioada 29-30 octombrie la MINA Museum.

Cele zece oraşe - Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Iaşi, Oradea, Reşiţa şi Timişoara - vor primi în următorii ani sprijin în dezvoltarea planurilor de neutralitate climatică şi vor fi finanţate pentru a implementa acţiuni care să le ajute în tranziţia verde. Cele zece oraşe care vor fi sprijinite pentru a-şi reduce emisiile de carbon până în 2035 şi pentru a se transforma în oraşe smart, verzi şi prietenoase cu locuitorii lor au fost alese de către un juriu internaţional format din specialişti în urbanism şi dezvoltare 

Potrivit sursei citate, cele zece oraşe se alătură astfel celor trei care au pornit deja în cursa spre neutralitate climatică şi anume, Cluj Napoca, Bucureşti sector 2 şi Suceava şi care au făcut deja paşi importanţi spre tranziţia verde. Misiunea M100 este o misiune-oglindă a celei europene şi îşi propune să replice la nivel naţional politicile europene şi să ajute şi alte oraşe româneşti să atingă ţintele de reducere a emisiilor de carbon asumate la nivel naţional prin Pactul Verde European.

“M100 e astăzi cu un pas mai aproape de scopul pe care ni l-am propus la nivel naţional: să atingem neutralitatea climatică în oraşele româneşti. Felicitări celor 10 oraşe care au fost selectate în Misiunea M100, pentru efortul pe care  l-au depus şi pentru soluţiile inovatoare pe care le-au propus. Munca serioasă, însă, începe abia acum şi asigur cele 10 oraşe selectate că vom face tot posibilul să le ajutăm nu doar să înveţe cum să îşi construiască strategii prin care să devină neutre climatic, ci şi să le finanţăm soluţiile. Ştim că aceste eforturi trebuie susţinute printr-o finanţare adecvată, aşa că ne propunem ca până în 2035 să finanţăm, prin intermediul M100, proiecte în valoare de 1 Miliard de euro ale celor 10 oraşe selectate acum şi ale celor trei din Misiunea Europeană, Cluj-Napoca, Bucureşti – Sector 2 şi Suceava. Aceasta este doar una din iniţiativele M100, iar pe viitor vom continua să oferim sprijin tuturor oraşelor româneşti şi să diversificăm tipurile de suport pe care îl oferim.” precizează Ovidiu Cîmpean, Secretar de Stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Coordonator al Hub-ului M100.

În perioada următoare, cele 10 oraşe vor dezvolta, cu ajutorul consultanţilor din echipa M100 Climate City Contracts, un model de plan de acţiune dezvoltat la nivel european care să le ajute să identifice soluţiile individuale pe care trebuie să le implementeze pentru a deveni neutre climatic. Ulterior, prin intermediul M100, oraşele vor putea aplica pentru finanţări pentru a implementa acţiunile din planurile dezvoltate în domenii precum: energie verde, sustenabilitate şi mobilitate smart, economie circulară, guvernanţă verde etc. Cele zece oraşe vor învăţa, de asemenea, din experienţa celor trei oraşe deja incluse în Misiunea Europeană şi vor putea deveni, la rândul lor, exemple de bună practică pentru alte oraşe româneşti.

Oraşele au fost selectate în urma unui proces similar cu cel european, iar aplicaţiile primite din partea celor 16 oraşe participante au impresionat membrii juriului prin ideile inovatoare propuse.

“Sunt impresionat de calitatea propunerilor prezentate de oraşele româneşti pentru a deveni parte din misiunea naţională. Propunerile sunt îndrăzneţe, prezintă o viziune sistemică, au o abordare clară, multisectorială şi adresează nevoile unor stakeholderi multipli, elemente esenţiale pentru o transformare reală a oraşelor noastre. Totodată, multe aplicaţii propun sisteme inovatoare de guvernanţă multi-nivel. Cu siguranţă, România este un pionier în Europa în ceea ce priveşte implementarea Misiunii UE pentru oraşe şi un motor al unui proces de transformare mai amplu la nivelul continentului, în special pentru ţările din Europa de Est” declară Julio Lumbreras, Tenured Associate Professor, Universidad Politécnica de Madrid şi jurat M100.

Forumul pentru Neutralitate Climatică M100, care se desfăşoară în zilele de 29 şi 30 octombrie, la Bucureşti, la Mina Museum, este o iniţiativă unică în România care reuneşte pentru prima dată primari ai oraşelor selectate, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai Guvernului, miniştri, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiţii, ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Net Zero Cities, Dark Matter Lab, alături de reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, academic şi privat, precum şi experţi independenţi sub o temă comună: susţinerea oraşelor româneşti în tranziţia către neutralitate climatică.

Criza climatică globală a atins un punct critic, evidenţiat de datele din 2023, care arată o creştere a temperaturii medii globale cu 1,48°C faţă de perioada preindustrială. România resimte din plin aceste schimbări prin intensificarea valurilor de căldură şi prin creşterea suprafeţelor afectate de seceta extremă, se arată într-un raport făcut public de InfoClima. Potrivit acestuia, valurile de ăcldură tot mai lungi şi intense, seceta extremă şi furtunile tot mai violente vor fi provocări majore pentru România.

Recent, ONU a lansat un nou avertisment că dacă nu se vor lua măsuri drastice temperatura globală va creşte cu peste 3 grade până la sfârşitul acestui secol.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.