Un focar de coronavirus a izbucnit într-un centru din Vrancea unde sunt internaţi copii şi tineri infectaţi cu HIV. Din primele informaţii, 5 salariaţi şi 8 beneficiari ai centrului au fost despistaţi cu COVID-19, întâmplător, după ce o persoană asistată a mers la spital cu o altă problemă de sănătate, i s-a făcut test pentru coronavirus şi a ieşit pozitiv, ceea ce a determinat declanşarea anchetei epidemiologice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Focarul a izbucnit la Centrul Sfânta Maria din comuna vrânceană Goleşti, instituţie care asigură protecţie socială unor persoane infectate cu HIV şi aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea.
Totul s-a aflat întâmplător când o persoană internată în centru a ajuns la Spitalul Judeţean Focşani din cauza unor ganglioni inflamaţi.
A fost testată, iar rezultatul a arătat că este infectată cu noul coronavirus. Imediat, s-a trecut la testarea persoanelor din centru, asistaţi şi personal de îngrijire.
Aproape 30 de persoane au fost testate, iar infectate cu noul coronavirus au ieşit 5 persoane angajate cât şi 8 tineri, beneficiari ai centrului.
Toţi bolnavii sunt asimptomatici, însă au fost internaţi în spital, atât la Adjud, cât şi la Spitalul Judeţean Focşani.
Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, urmând a se stabili cum a intrat coronavirusul în acest centru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.