Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu cataloghează drept "o minciună" afirmaţia conform căreia ordinul dat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan referitor criteriile privind carantina zonală ar fi trebuit discutat înainte în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. El susţine că a discutat personal cu premierul Florin Cîţu "nu ordinul în sine, dar ceea ce este în spatele ordinului şi anume ideea că trebuie să ai criterii cât mai obiective pentru carantinare". "Cred că trebuie să fii orb ca să nu vezi că ăsta e un pretext", afirmă Voiculescu.
Ministerul Sănătăţii a modificat ordinul care cuprinde criteriile pentru instituirea carantinei zonale, documentul fiind publicat marţi seară în Monitorul Oficial.
Documentul a fost semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, demisă odată cu ministrul Vlad Voiculescu.
Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a afirmat vineri că indicii de carantinare din ordinul care provocat scandalul soldat cu demitere ministrului Sănătăţii au fost discutaţi cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Vlad Voiculescu a menţionat că ordinul a fost un pretext pentru îndepărtarea sa şi a Andreei Moldovan din minister, menţionând că nu era nevoie de avizul CNSU, iar dacă cineva ar fi trebuit să îl anunţe pe premier, acela era şeful DSU, Raed Arafat.
Premierul Florin Cîţu justifică decizia sa de a abroga ordinul privind modificarea criteriilor pentru instituirea carantinei zonale, semnat de fostul secretar de stat din Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan, premierul explicând că nu a contestat conţinutul documentului, ci faptul că acesta a fost emis fără respectarea procedurilor. "Ceea ce eu nu vreau să am în acest guvern - încălcarea flagrantă a procedurilor, pentru că, până la urmă, eu răspund de acest lucru, iar acolo a fost călcată în picioare procedura", subliniază Cîţu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.