Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat duminică seara, la Prima News, despre întârzierea facturilor la energie, că poate confirma că nici el nu a primit acasă factura, în Turnu-Severin şi că îl nelinişteşte treaba aceasta. El a precizat că Hidroelectrica va trebui să finalizeze toată facturarea asta şi a arătat că, dacă vor menţine aceasă linie să nu perceapă oamenilor penalităţi şi să le permită să plătească lună de lună, nu crede că va fi cineva prejudiciat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vă pot confirma că nici eu nu am primit acasă factura, în Turnu-Severin. Mă nelinişteşte treaba aceasta, am avut discuţii la un moment dat cu conducerea Hidroelectrica, nu vizavi de mine ci de acest fenomen, au ieşit cu un comunicat că se vor plăti eşalonat, la cererea fiecăruia, deci nu va trebui să scoată oamenii banii din buzunar, vor plăti facturile lună de lună”, a spus ministrul. 

El a precizat că ”Hidroelectrica a avut o achiziţie de clienţi foarte agresivă, datorită preţului pe care îl au, softul pe care l-au implementat nu a fost finalizat în timp util, softul de facturare, şi acum au anunţat că a fost finalizat şi începe facturarea”. 

”Aplicaţiile vechi nu au mai făcut faţă. Eu cred că dacă vor menţine aceasă linie să nu perceapă oamenilor penalităţi pentru că nu e vina oamenilor, să permită oamenilor să plătească lună de lună, cei care doresc, nu cred că va fi cineva prejudiciat. Dar va trebui foarte bine să finalizeze toată facturarea asta”, a comentat el. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.