Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că acei consumatori care consideră că furnizorul de energie nu a respectat legea atunci când a emis factura se pot adresa în primă fază companiei furnizoare şi apoi Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ambele trebuind să dea răspunsuri într-un termen "rezonabil". El nu le recomandă clienţilor să se adreseze instanţei de judecată dacă ANRE nu le dă dreptate, fiindcă răspunsul Autorităţii va fi folosit în instanţă, iar contestatarul pierde banii investiţi în proces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Virgil Popescu le recomandă clienţilor companiilor de electricitate să se adreseze în primul rând furnizorului în situaţia în care consideră că factura nu a fost emisă cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar acesta trebuie să răspundă într-un termen "rezonabil”.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Aici ar trebui să fie un termen scurt, rezonabil, să aibă timp dacă sunt multe, dar nici 30 de zile, să aibă un termen rezonabil”, a declarat Virgil Popescu, joi seară, la România Tv.
 
El a adăugat că, dacă beneficiarul nu este mulţumit de răspunsul furnizorului, el trebuie să se adreseze ANRE.
 
"Nu aş merge mai departe, aşa cum a scris ANRE, să trimit omul în instanţă, pentru că nu are rost să pui un om, să spui: tu du-te în instanţă, pentru că în condiţiile în care ANRE, de exemplu, spune omului că nu are dreptate, pentru că furnizorul va folosi în instanţă răspunsul ANRE, care este autoritatea în domeniu şi atunci pierde banii. Eu cred că ANRE, dacă cu adevărat omul are dreptate, trebuie să-i dea dreptate omului şi să ştiţi că eu am păţit pe pielea mea acest lucru, cred că în urmă cu patru ani de zile furnizorul nu m-a băgat în seamă, m-am adresat ANRE-ului şi mi-a răspuns pozitiv şi furnizorul a fost nevoit să mă despăgubească", a explicat Popescu.
 
Ministrul a precizat că, în cazul unui răspuns pozitiv al ANRE, dacă suma depăşeşte 100 de lei furnizorul e nevoit să plătească banii în termen de cinci zile, iar dacă suma e mai mică de 100 de lei aceasta se va scădea din factura lunii următoare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.