Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat vineri că pentru şomajul tehnic au fost făcute plăţi de peste 4,8 milioane de lei pentru 1,3 milioane de beneficiari, iar cele mai multe au fost făcute în Bucureşti, Cluj şi Timiş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“La sfârşitul lunii august situaţia aplicării acestor m-suri este după cum urmează: pentru şomajul tehnic la începutul stării de urgenţă, având o serie de domenii cărora ne-am adresat cu această măsură şi care domenii au presupus o mobilizare extraordinară din partea tuturor angajaţilor, am efectuat plăţi de peste 4,8 miliarde de lei pentru 1,3 milioane de beneficiari. Reamintesc e vorba de salariaţi având contractele de muncă suspendate şi profesionişti”, a afirmat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a precizat că cele mai multe plăţi au fost făcute în Bucureşti, Cluj şi în Timiş. 
“Nu este surprinzător probabil faptul că cele mai multe plăţi s-au făcut în Bucureşti, în Cluj, în Timiş, oraşe cu mare angajatori cu care am ţinut legătura în această perioadă şi care din câte înţeleg de la domniile lor au beneficiat în mod prompt de sprijinul acordat prin şomajul tehnic. Au rămas după încetarea stării de urgenţă un număr redus de domenii, iar acum menţinem măsura doar pentru câteva, ca urmare a deciziei de ieri luată în Guvern rămân închise barurile, discotecile, cluburile în spaţii închise, doar salariaţilor acestor unităţi economice urmând să li se aplice măsura şomajului tehnic”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Violeta Alecandru s-a referit şi la plăţile făcute pentru părinţii care au avut zile libere pentru îngrijirea copilului în perioada pandemiei. 
“Am făcut plăţi pentru părinţii care se aflau în zile libere pentru îngrijirea copilului în perioada a pandemiei de peste 78 milioane de lei pentru această măsură apelând un număr de peste 60.000 de salariaţi”, a transmis Violeta Alexandru. 
Ea a mai declarat că au fost făcute plăţi de peste 600 de milioane de lei pentru măsura care vizează acoperirea a 41,5 la sută din costul salarial. 
“După ce rectificarea bugetară a fost aprobată, punând la punct în doar câteva zile toate procedurile interne pentru ca banii să ajungă de la Ministerul Finanţelor, Trezorerie, ANOFM, AJOFM-uri, trezoreriile locale, o procedură tehnică pe care am parcurs-o în cel mai scurt timp, am început şi astăzi suntem la peste 90% din plăţile efectuate raportat la luna iunie pentru măsura constând în 41,5 la sută cost salarial pentru fiecare salariat care s-a aflat anterior în şomaj tehnic şi a revenit în activitate. Suntem astăzi cu plăţi de peste 608 milioane de lei pentru aproape 500.000 de angajaţi. Trebuie să precizez aici faptul că prin comparaţie cu măsura şomajului tehnic cea vizând acoperirea a 41,5 la sută din costul salarial are anumite particularităţi de unde şi nevoia de a sublinia câteva lucruri pentru angajatori”, a mai afirmat Violeta Alexandru. 
Ea a reamintit că documentele trebuie depuse până în data de 25 a fiecărei luni. 
“În primul rând le supun atenţiei faptul că se pot depune documentele cerere a declaraţiei până în data de 25 ale lunii când trebuie să îşi plătească contribuţiile. Spre deosebire de şomajul tehnic măsura constând în 41,5 se aplică pe bază de rambursare, adică domniile lor trebuie să facă plata înainte inclusiv a contribuţiilor şi să facă această dovadă către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Nu înseamnă că trebuie să aştepte până în data de 25, se pot încărca toate documentele şi eventual dacă decid să îţi plătească contribuţiile în ultima zi dovada plăţii acestor contribuţii se poate încărca ultima”, a explicat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a mai precizat că sunt multe cereri incomplete depuse de angajator. 
“Sunt foarte multe cereri incomplete depuse de angajator de unde şi efortul echipelor AJOFM-urilor de a comunica cu fiecare angajator pentru că scopul nostru nu este să primim o solicitare şi să constatăm că ea nu este completă, scopul nostru este să sprijinim angajatorii şi ca atare atitudinea angajaţilor agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă este aceea de a veni în sprijinul, de a căuta în mod proactiv angajatorul de a-l ajuta să-şi completeze documentele, de a clarifica acele aspecte care sunt incomplete”, a mai spus Violeta Alexandru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.