Ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, a susţinut, luni, că mandatul său nu a fost unul în care "aplici o reţetă şi se întâmplă de la sine”, considerând că este important ca domeniul acestui minister să fie în centrul programului de guvernare. Ministrul a subliniat că cea mai mare realizare a sa a fost transparentizarea şedinţelor de Guvern şi a prezentat noua platformă online în care se regăsesc toate propunerile de acte normative pe care le-au iniţiat ministerele şi care sunt supuse consultării publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Acest mandat nu este un mandat în care te închizi în birou, aplici o reţetă şi se întâmplă de la sine. Dacă există ceva ce am reuşit cu adevărat, a fost de a nu mă feri de critici, de a fi receptivă la tot ce mi s-a transmis şi de a comunica ce putem să facem şi ce nu putem. Consider că mai departe, în anii care vor veni, pentru ca ritmul să se păstreze la fel de alert, undeva, contează mai puţin omul, cât contează ca domeniul să fie în inima programului de guvernare”, a declarat Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic,  la bilanţul unui an de mandat.

Violeta Alexandru consideră că cea mai mare realizare a Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic în acest mandat o reprezintă transparenţa şedinţelor de Guvern.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Cel mai important impact al activităţii noastre a fost generat la nivelul transparenţei şedinţelor de Guvern. Preluasem acest semnal, eu însămi venind din societatea civilă, ca fiind necesar după, aş îndrăzni să spun, peste 20 de ani în care, uşor-uşor, şedinţele de Guvern deveniseră un domeniu de activitate mai degrabă închis decât deschis. În primele luni de când am fost cooptată în echipă am cerut ca agenda şedinţelor de Guvern să fie dată publicităţii cu 24 de ore înainte să înceapă şedinţa Cabinetului, ceea ce s-a şi întâmplat. Memorandumurile care însumează decizii importante ale Cabinetului şi care nu se publicau nicăieri, nici pe site, nici în Monitorul Oficial, sunt documente - cu excepţia celor care conţin informaţii clasificate - astăzi disponibile publicului larg”, a afirmat ministrul.

Ea a adăugat că în prezent, în jur de 90 la sută dintre informaţiile de interes public sunt publice în format standardizat, comparativ cu anul 2015, când obligativitatea legii 544/2001 era respectată între 25 la sută în plan local şi 40 la sută în plan central.

"Toate informaţiile cerute de legea 544/2001, deşi cerinţa era expres prevăzută în lege, toate aceste informaţii nu se publicau. Am găsit, la nivelul anului 2015, că această obligaţie era respectată undeva între 25 la sută în plan local şi 40 la sută în plan central. Astăzi, undeva la 90 la sută dintre aceste informaţii sunt publice în format standardizat”, a precizat Alexandru.

Ministrul a menţionat că existau probleme legate de clauzele de confidenţialitate din contractele de finanţare din fonduri publice, care, ulterior au fost schimbate în clauze de transparenţă.

"Pe măsură ce ne adânceam în această activitate, am constatat o serie de clauze de confidenţialitate în contractele de achiziţie publică, respectiv în contractele de finanţare cu fonduri publice şi, minister cu minister, am făcut schimbarea la clauze îndreptate spre transparenţă. Am cerut instituţiilor să publice cât mai multe date din oficiu, cât mai mult în format online, stabilind un preţ maximal pentru situaţiile excepţionale în care informaţiile se pun la dispoziţie pe suport de hârtie”, a spus ministrul.

Tot luni a fost lansată şi noua platformă consultare.gov.ro realizată împreună cu echipa GovITHub, care se află încă în versiunea beta şi care aduce în acelaşi loc toate proiectele de acte normative iniţiate de ministere şi de alte insituţii publice care au drept de iniţiativă legislativă şi care trebuie, potrivit prevederilor legale, să fie supuse consultării publice. Aici, cetăţenii pot propune modificări ale proiectelor de hotărâre completând un formular online.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic Raluca Popovici, cetăţenii îşi pot crea un cont pentru a primi prin e-mail informaţiile dorite. Secretarul de stat mai precizează că în prezent sunt încărcate aproximativ 2.000 de acte normative, printre care şi 84 de Ordonanţe de Urgenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.