Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, anunţă că autorităţile au descoperit la sediul Primăriei Pătrăuţi, aflată în zona de carantină din Suceava, un număr de 102 adeverinţe eliberate de primarul localităţii, care ar atesta că oamenii care vor să plece la muncă în Germania sunt sănătoşi, pe numele edilului fiind deschis dosar penal. În condiţiile în care 30 de localnici au ieşit deja pe jos, evitând filtrele, din zona carantinată şi alţii ar putea ieşi în acelaşi mod, ministrul de Interne anunţă că zona carantinată din judeţul Suceava va fi supravegheată inclusiv cu drona, numărul forţelor de ordine în zona aflată în carantină fiind suplimentat.
Ministrul de Interne , Marcel Vela, a declarat sâmbătă că cercetările realizate la nivelul ministerului pe care îl conduce arată că 30 de persoane au ieşit din comuna suceveană Pătrăuţi, aflată în carantină, şi au ajuns la Cluj, pentru a pleca cu avionul la muncă în străinătate. Vela spune că sucevenii au ieşit din comună pe jos, evitând filtrul constituit pe DN 2, după care au fost preluaţi de microbuze, care i-au transportat până la Gura Humorului , unde s-au îmbarcat într-un autocar care i-a dus apoi la Cluj.
„În momentul de faţă se fac cercetări şi la sediul primăriei din Pătrăuţi, unde am găsit 102 adeverinţe eliberate de primar. La 86 am găsit doar duplicatul,, iar la 16 dublul exemplar. Fac acest anunţ şi pentru alţi primari din zona carantinată că edilul din Pătrăuţi Adrian Isepciuc are dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a afirmat Marcel Vela sâmbătă, la Antena 3.
Acesta a precizat că fiecare persoană este anchetată şi inclusiv primarul a fost solicitat să dea declaraţii pe acest subiect.
Vela susţine că pot exista persoane care au deja astfel de adeverinţe şi care ar putea să încerce să iasă din zona carantinată evitând filtrele, motiv pentru care în zonă au fost suplimentate forţele de ordine, zona fiind supravegheată cu o dronă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.