Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că aproximativ 23% din populaţia Capitalei s-a vaccinat faţă de infecţia cu noul coronavirus. Acesta le recomandă tuturor celor care au trecut prin boala provocată de SARS-CoV-2 să se imunizeze, precizând că după vaccinare se anticipează o durată mult mai mare de protecţie decât în cazul trecerii prin boală.
”Pot să vă spun chiar că vorbim de 23% în municipiul Bucureşti (rată de imunizare prin vaccinare – n.r.). este o evaluare pe care am făcut-o chiar în cursul zilei de astăzi. Pe măsură ce ritmul de vaccinare observăm că este în creştere, ne dorim ca un număr cât mai mare de persoane să fie vaccinate şi astfel să avem deja judeţe în care să pute atinge mei repede pragul de imunizare colectivă şi astfel de demersuri particulare, cum se întâmplă la Timiş, să poată fi menţinute şi în alte judeţe unde există posibilitatea aceasta de organizare (...) pentru a facilita accesul la vaccinare”, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă autorităţile iau în calcul numărul persoanelor care au trecut prob boală atunci când iau măsuri de relaxare, medicul a explicat că nu există date certe în acest sens.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este foarte greu de estimat numărul persoanelor care au trecut prin boală, avem studii de seroprevalenţă însă un procent de persoane care u trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 au fost şi vaccinate, deci nu sunt perfect complementare aceste date şi tocmai de aceea este greu de luat în calcul care este numărul celor care au trecut prin infecţie şi au dobândit această imunitate prin boală şi al celor vaccinaţi. Estimăm, sau cel puţin acest lucru este arătat de datele ştiinţifice, o perioadă de protecţie după boala naturală între trei până la şase luni. De aceea imunitatea obţinută prin bala naturală nu este o soluţie pe termen lung. (...) Recomandăm vaccinarea tuturor celor care nu au alte contraindicaţii”, a mai declarat preşedintele CNCAV.
Acesta a menţionat că vaccinurile îşi menţin nivelul de eficienţă de peste 90% şi după şase luni şi se anticipează ”o durată mult mai mare de protecţie”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.