Doisprezece turişti, între care patru copii, au rămas blocaţi cu patru autoturisme, în ajunul Crăciunului, pe un drum care leagă domeniul schiabil Transalpina de staţiunea Voineasa, în timp ce se întorceau de la o cabană şi se îndreptau spre case. Jandarmii montani din Vâlcea au intervenit şi au ajutat la deblocarea autoturismelor.
Patru autoturisme ale unor turişti din Bucureşti şi din judeţul Dolj au rămas blocate, marţi, pe drumul care leagă domeniul schiabil Transalpina de Voineasa, în apropiere de zona cunoscută sub denumirea Curmătura Vidruţei.
”Un echipaj al Jandarmeriei Montane Voineasa s-a deplasat de urgenţă la faţa locului pentru a evalua situaţia şi a oferi sprijinul necesar. Ajunşi la locul incidentului, jandarmii au constatat că în autovehicule se aflau 8 adulţi şi 4 copii, toţi în stare bună, fără a necesita îngrijiri medicale. Pentru deblocarea drumului, jandarmii au solicitat intervenţia utilajelor de deszăpezire, care au ajuns prompt la faţa locului. Împreună cu acestea, au reuşit să asigure condiţiile necesare pentru ca familiile să-şi poată continua călătoria către casă”, transmit reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Pentru a preveni alte dificultăţi pe traseu, echipajul Jandarmeriei Montane a însoţit grupul până în Voineasa, asigurându-se că drumul s-a desfăşurat în siguranţă.
Turiştii se întorceau de la o cabană situată lângă pârtia de schi şi se îndreptau către locuinţele lor pentru a petrece Crăciunul. Toate autovehiculele erau echipate cu anvelope de iarnă, însă acestea nu au mai putut înainta pe drumul acoperit cu zăpadă.
Jandarmii le reamintesc celor care călătoresc în zone montane să se informeze din timp despre starea drumurilor şi să fie pregătiţi corespunzător pentru condiţiile specifice sezonului rece.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.