Peste 20 de cadre medicale de la Spitalul„ Victor Babeş” din Craiova au fost diagnosticate cu COVID-19, majoritatea îmbolnăvirilor apărând, conform managerului unităţii sanitare, după concediile de odihnă de care au beneficiat angajaţii spitalului.
Douăzeci şi şase dintre angajaţii Spitalul„ Victor Babeş” din Craiova au fost diagnosticaţi cu COVID-19, îmbolnăvirile fiind depistate în urma unei testări în masă a angajaţilor spitalului, testare făcută după ce au fost diagnosticate primele persoane.
„În zece zile am reuşit să testăm 240 de colegi din cei 555 cât totalizează personalul spitalului Victor Babeş şi în urma testărilor au apărut 19 colegi ca fiind testaţi pozitiv la virusul SARS-COv-2” a declarat duminică după amiază managerul unităţii sanitare, Adina Turcu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24 .
Aceasta a precizat că cele mai multe îmbolnăviri au avut loc după perioada concediilor de odihnă de care au beneficiat angajaţii spitalului
„Începând cu data de 1 iulie tot personalul spitalului a primit concediu de odihnă pentru că erau după patru luni şi jumătate de muncă în care nici nu ne-am putut gândi la o zi de concediu. Credem că această transmitere comunitară existentă şi colegii mei au putut să interacţioneze undeva cu ea” a mai declarat Adina Turcu.
Aceasta a precizat că printre cei infectaţi se numără un medic.
„Este o colegă medic, dar nu are legătură cu declanşarea. Dânsa a apărut la fix zece zile după ce noi avusesem primele cazuri” a menţionat managerul spitalului.
Activitatea unităţii sanitare nu este afectată, a precizat acesta. Adina Turcu a adăugat că urmează testarea întregului personal al spitalului.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.