Un vagon al unui tren de marfă încărcat cu cereale a deraiat, sâmbătă, la ieşirea din staţia Valu lui Traian. Circulaţia feroviară se desfăşoară pe firul II. Reprezentanţii AGIFER vor face o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, în jurul orei 15:30, pe firul I Bucureşti – Constanţa, la ieşirea peste macaze din staţia Valu lui Traian, al 22-lea vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat. În prezent, circulaţia trenurilor se realizează pe firul II, la cale liberă pe distanţa Valu lui Traian – Palas”, a transmis, sâmbătă seară, compania.

Trenul avea în compunere 38 de vagoane încărcate cu cereale, circula pe relaţia Vadu Lat-Constanţa Feryboat şi aparţine operatorului de transport feroviar privat Constantin Grup.

Reprezentanţii AGIFER au ajuns la locul incidentului şi vor investiga cauzele producerii acestui accident, iar specialiştii SRCF Constanţa vor interveni pentru ridicarea şi repunerea pe linie a vagonului deraiat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.