Poliţiştii din Bucureşti au urmărit un şofer care nu a oprit la semnal, iar atunci când l-au prins, într-o localitate din Ilfov, au stabilit că are 17 ani. Adolescentul este cercetat pentru conducere fără permis.
Poliţia Capitalei a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că, vineri seara, poliţiştii aflaţi pe o stradă din Sectorul 2 au observat un şofer care, prin comportament, le-a atras atenţia.
„Poliţiştii au procedat la oprirea acestuia, însă conducătorul auto nu s-a conformat somaţiilor şi a părăsit zona. În urmărirea acestuia au plecat mai multe echipaje de poliţie, iar în urma verificărilor efectuate au depistat autoturismul şi conducătorul acestuia, în vârstă de 17 ani, într-o localitate din judeţul Ilfov”, a anunţat Poliţia Capitalei.
Tânărul a fost condus la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.