Ministerul Apărării organizează, vineri, ceremonii militare şi religioase dedicate sărbătoririi a 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. În Bucureşti, va fi organizat un cermonial şi se vor depune coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române. La Iaşi, aproximativ 2.000 de persoane participă, la marşul organizat de AUR. ”Clasa politică trădătoare a ales să fugă de Ziua Unirii. Aceşti politruci au ales să fugă din calea poporului unit”, a afirmat liderul AUR, George Simion.
”Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile locale, va organiza vineri, 24 ianuarie, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase dedicate sărbătoririi a 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române”, a anunţat MInisterul Apărării.
La Bucureşti, de la ora 10.00, va avea loc o ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române.
”În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică al liderilor din cele două principate româneşti (Moldova şi Ţara Românească) şi prima etapă în crearea statului unitar român modern. Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua când s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848 care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept «cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional»”, a mai transmis ministerul.
Potrivit instituţiei citate, ”actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este «actul întregii naţiuni române», a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoaşterea internaţională a Unirii şi măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obţinerea şi recunoaşterea independenţei României în anii 1877 – 1878 şi la îndeplinirea idealului naţional de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas făcut de naţiunea română pe drumul modernităţii şi al integrării europene”.
Ziua Unirii fără discursuri, la Iaşi
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că, vineri, de Ziua Unirii Principatelor Române, pe scena amplasată în centrul oraşului nu vor mai urca politicieni şi nici nu vor exista discursuri, el recunoscând că evenimentul ar fi politizat, în condiţiile în care ”lumea este încă tensionată”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.