Zece decese provocate de coronavirus au fost anunţate sâmbătă, bilanţul ridicându-se la 1.176. 145 de cazuri noi de îmbolnăvire au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, numărul total fiind de 17.857.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 196 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 8.239 de persoane. Alte 54.974 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 361.566 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 251 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.710 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 3 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 21 mai a.c., 54 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 106 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
ŞTIREA INIŢIALĂ -
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.