Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei, că sunt necesare măsuri în plan naţional - şcolile să treacă în online toate, angajaţii la telemuncă, magazinele închise la ora 9, iar circulaţia pe timp de noapte să fie restricţionată. Preşedintele a pledat pentru alegeri, argumentând că ”democraţia nu poate fi pusă în paranteză”. Premierul Ludovic Orban a declarat că aplicabilitatea măsurilor trebuie să fie de luni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Domnule premier, onoraţi membri ai Guvernului, mulţumesc pentru invitaţie, mă bucur să vă revăd pe toţi aici, însă această bucurie e umbrită de evoluţia pandemiei de la noi şi cred că suntem, pe bună dreptate, cu toţii îngrijoraţi. Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut mulţi, prea mulţi care au decedat. Trebuie să fim foarte realişti – sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan national precum şcolile să treacă toate în online. Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată. Petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise. Târgurile şi pieţele trebuie închise. Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indifferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici în sala Guvernului sau în exterior. Portul măştii trebuie să fie generalizat şi obligatoriu, iar firmele trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mica, permiţând distanţarea între persoane”, a declarat preşedintele.
Iohannis a precizat că autorităţile nu doresc să închidă economia românească.
”Da, vrem ca românii să îşi continue viaţa cât de mult se poate apropiat de o viaţă normală, doar că nu suntem în condiţii normale, suntem în condiţii de pandemie şi nu putem face abstracţie de acest lucru. Invit guvernul să organizeze alegerile în cele mai bune condiţii. În acelaşi timp începe Campania electorală. Va fi în condiţii foarte speciale şi urmează curând votul. Este posibil. Am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puţin timp”, a explicat preşedintele.
În şedinţa de Guvern ar urma să fie discutate ultimele propuneri al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru limitarea pandemiei de coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 9.714 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 121 de decese şi 1.014 pacienţi internaţi la ATI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.