Subvenţia acordată lunar angajatorilor care încadrează şomeri, tineri absolvenţi sau persoane cu handicap a fost majorată, joi, prin hotărâre de Guvern, de la 900 de lei la 2.250 de lei. De asemenea, cuantumul primei de activare acordate şomerilor care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj a crescut de la 500 de lei la 1.000 de lei.
"Continuăm măsurile pentru reducerea deficitului de forţă de muncă prin majorarea cuantumului subvenţiilor acordate angajatorilor. Avem pe ordinea de zi un proiect de act normativ prin care sprijinim angajatorii care încadrează în muncă şomeri şi persoane din grupuri vulnerabile, precum şi pe cei care încheie contracte de ucenicie sau de stagiu. Majorăm de la 900 de lei la 2.250 de lei subvenţia acordată lunar angajatorilor care încadrează tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap, şomeri cu vârste de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, şomeri care sunt unici susţinători ai familiilor monoparentale sau persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare şi care îşi găsesc cu greu de muncă”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Ulterior, Guvernul a precizat, printr-un comunicat de presă, că pentru încadrarea în muncă a persoanelor din grupuri vulnerabile, cuantumul subvenţiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se majorează de la 900 lei la 2.250 lei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Angajatorii vor primi această subvenţie lunar timp de 12 luni pentru fiecare absolvent al unei instituţii de învţământ pe care-l angajează. Dacă persoana încadrată în muncă este îpersoană cu handicap, subvenţia se va primi pentru 18 luni. De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
În plus, angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 2.250 lei.
Angajatorii care încadrează în muncă, cu normă întreagă, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de 2.250 lei.
De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
În acelaşi timp, cuantumul primei de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni.
Tot joi au fost aduse modificări Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, angajatorii care vor încheia, în condiţiile legii, un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, vor beneficia, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună. Suma acordată până acum era de 1.125 lei, în cazul ucenicilor, şi 1.350 lei, în cazul absolvenţilor.
”Măsurile erau necesare în contextul majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1.450 lei la 1.900 lei, începând cu 1 ianuarie 2018, pentru reducerea urgentă a deficitului de forţă de muncă, dar şi pentru realizarea reformelor structurale pe piaţa muncii, aşa cum sunt prevăzute în Recomandările Specifice de Ţară (RST) şi maximizarea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile pentru perioada 2018-2020 (aferente cadrului financiar 2014-2020 din Programul Operaţional Capital Uman), mai ales că unul din criteriile de care se va ţine seama pentru alocarea fondurilor aferente cadrului financiar 2021-2027 este chiar gradul de implementare a RST”, au precizatreprezentanţii Guvernului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.