Femeia suspectată de comiterea crimei de la staţia de metrou Dristor, unde a împins în faţa metroului o tânără de 25 de ani, a fost reţinută de procurori. Cu câteva ore înaintea incidentului de la Dristor, femeia a împins în faţa metroului o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Acest incident a avut loc la staţia de metrou Costin Georgian. Imaginile suprinse de camerele video din cele două staţii de metrou arată că tânăra care a fost împinsă de femeie la staţia Costin Georgian a opus rezistenţă, la un moment dat chiar s-ar fi luptat cu agresioarea şi a reuşit să fugă. Cealaltă tânără, de 25 de ani, a fost pândită de femeie într-un moment în care nu era atentă, butonând telefonul mobil, a fost împinsă şi a căzut pe şine în momentul în care trenul ieşea din tunel. Ea ar fi reuşit să se ridice, dar femeia ar fi împins-o cu piciorul şi a căzut, fiind lovită de tren, afirmă surse judiciare. Conform acestora, femeia a fost incoerentă la audieri, iar primele concluzii sunt că ar avea probleme psihice. Tânăra ucisă era membră a PMP Sector 3.
UPDATE - Tânăra agresată la staţia Costin Georgian a reuşit să se salveze după ce s-ar fi luptat cu femeia, care a împins-o de mai multe ori - surse
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia, care se numeşte Magdalena Şerban şi este din Craiova, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise. Prima ipoteză a anchetatorilor este că femeia are probleme psihice şi a fost întrebată dacă a fost internată la un spital de psihiatrie, negând.
Ea le-a spus anchetatorilor că nu are o locuinţă şi că a dormit de mai multe ori în Gara de Nord, iar în ultima perioadă a locuit la un prieten, fără a le putea indica anchetatorilor adresa acestuia. Ea a spus că nu ştie adresa, dar ştie să ajungă acolo.
Conform unor surse judiciare, în imaginile video cu primul incident, petrecut la staţia de metrou Costin Georgian, se poate observa că femeia a împins-o pe victimă de trei ori, nereuşind să o arunce pe şine. Victima ar fi opus rezistenţă, iar la un moment dat s-a şi luptat cu agresoarea, reuşind într-un final să fugă.
În cazul celui de-al doilea incident, de la staţia Dristor, imaginile arată că tânăra de 25 de ani a fost împinsă şi a căzut pe şine exact la momentul la care trenul a ieşit din tunel. Tânăra a reuşit să se ridice, pe şine, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul, iar victima a căzut din nou, fiind lovită de metrou. La acel moment, în staţia de metrou se aflau puţine persoane.
UPDATE - Femeia suspectată de comiterea crimei de la staţia de metrou Dristor a fost reţinută
Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinută de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, după ce a fost audiată timp de câteva ore la sediul Poliţiei Capitalei.
Conform reprezentanţilor Poliţiei Române, la audieri femeia s-a recunoscut în imaginile video, dar nu a explicat de ce a făcut aceste gesturi.
Ea a fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei.
Femeia a fost prinsă de poliţişti ai Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti în noaptea de marţi spre miercuri şi dusă la sediul Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti.
Ea a fost identificată în baza imaginilor de pe camerele video din metrou. Poliţia a transmis apoi semnalmentele acesteia, cerând şi sprijinul populaţiei pentru găsirea ei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
"Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele. Mulţumim tuturor pentru implicarea şi spiritul civic manifestat în acest caz. Vă asigurăm că fiecare mesaj al dumneavostră a fost analizat şi verificat de specialiştii instituţiei noastre", a transmis Poliţia Capitalei, după ce femeia a fost prinsă.
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor, după ce a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu ea.
Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Conform Poliţiei, cea care a fost prima ţinta agresiunii a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.