Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că peste 76% dintre absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat au promovat, rata de promovare fiind comparabilă cu cea de anul trecut. Cea mai ridicată rată de promovare s-a înregistrat în rândul absolvenţilor liceelor teoretice.
UPDATE - Ministerul Educaţiei a publicat marţi, pe site-ul dedicat, rezultatele înregistrate în sesiunea iunie - iulie 2024 a examenului naţional de bacalaureat.
Potrivit datelor înregistrate în aplicaţia de examen, au promovat 99.371 de candidaţi (95.112 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.259 din promoţiile anterioare) din totalul celor 130.041 de candidaţi prezenţi.
Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestaţii) este de 76,4%: în creştere cu 3,6% faţă de prima sesiune din anul trecut (72,8%).
Pentru promoţia curentă, rata de succes este de 81,5%, în creştere cu peste 3% faţă de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoţiile din anii trecuţi, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10.
Cei mai mulţi candidaţi (18.426 – toate promoţiile) au obţinut medii situate pe segmentul 9 - 9.49.
4.373 de candidaţi nu s-au prezentat, iar 103 candidaţi au fost eliminaţi.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
• Limba şi literatura română: 408;
• Limba şi literatura maternă: 21;
• Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică -2.424 / Istorie - 855);
• Proba la alegere a profilului şi a specializării: 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obţinute la disciplina Logică şi argumentare: 1.234).
Contestaţiile pot fi depuse/transmise marţi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele au fost afişate atât online, cât şi în centrele de examen, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor, în concordanţă cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR).
Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) vor fi comunicate în data de 12 iulie.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulat):
1. susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
2. susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
3. obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
Informaţii suplimentare pot fi consultate în dosarul de presă.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform datelor prezentate de ministru, la examenul de bacalaureat din acest an au fost prezenţi peste 130.000 din cei peste 134.000 de candidaţi înscrişi. Peste 116.000 dintre cei care au fost prezenţi sunt din promoţia curentă
Rezultatele arată că rata de promovare în rândul promoţiei curente şi absolvenţilor din promoţiile anterioare este 76,4%, faţă de 72,8% anul trecut şi 73,3% în anul 2022.
Pentru seria curentă rata de prmovare înainte de contestaţii este de 81,5% faţă de 78,4% anul trecut
Pe filiere rata de promovare pentru seria curentă arată că 90,7% dintre absolvenţii filierei teoretice au promovat bacalaureatul, în timp ce doar 63.3% dintre absolvenţii filierei tehnologice şi 77,3% dintre absolvenţii filierei vocaţionale au medii peste 6.
Cele mai multe medii, respectiv 32,77% au medii între 8 ş8 8,99. În ceea ce priveşte media 10, aceasta a fost obţinută de 39 dintre absolvenţi.
Cea mai mare rată de promovare în sera curentă s-a înregistrat în Cluj, Galaţi, Brăila, Bacău şi Braşov în timp ce Ilfov, Harghita, Giurgiu, Mehedinţi şi Teleorman sunt judeţele cu cea mai scăzută rată de promovare din media curentă.
Şi la acest examen lucrările au fost evaluate digitalizat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.