Vizibilitatea în trafic este redusă, vineri dimineaţă, pe un tronson al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, din cauza ceţii, anunţă Centrul Infotrafic. Din aceeaşi cauză, circulaţia este afectată pe DEx 12 şi pe DN 65 Slatina-Craiova.
UPDATE - Potrivit Centrului Infotrafic, la această oră, circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, cu vizibilitate redusă sub 100 de metri, pe DEx 12, între kilometrii 20 şi 25, şi pe DN 65 Slatina- Craiova, în afara oraşului Balş, judeţul Olt.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis că, pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea sub 250 de metri, pe tronsonul kilometric 19-29.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şoferii sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule şi să folosească în mod corespunzător luminile din dotare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.