Biroul electoral de circumscripţiei a Minicipiului Bucureşti a decis duminică faptul că nu se mai renumără voturile la Sectorul 1 şi Sectorul 5, au declarat surse ale instituţiei, pentru News.ro. Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă pentru soluţionare cererile către biroul electoral municipal,. BEM are termen până duminică să decidă, potrivit hotărârii BEC.
UPDATE Biroul electoral municipal a hotărât să admită contestaţia împotriva deciziei biroului electoral al sectorului 5 de renumărare a voturilor în sectorul 5 cu 11 voturi „pentru” şi patru „împotrivă”. Privind renumărarea voturilor la sector 1, reprezentanţii ALDE, USR, PNL şi PSD au votat pentru renumărare, însă au fost 11 voturi împotriva renumărării, au adăugat sursele citate.
ŞTIREA INIŢIALĂ Cu privire la corecta calificare a cererilor formulate de PSD Sector 5, PNL Sector 5, Alianţa electorală USR-PLUS şi Asociaţia Pro Rom Europa, BEC precizează că, potrivit legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Biroul Electoral Central dă în competenţă birourilor electorale de circumscripţie soluţionalrea contestaţiilor referitoare la operaţiunile de votare, de numărare şi totalizare a voturilor, precum şi de înregistrare a rezultatuui votării în procesele-verbale.
„Prin urmare, atribuţia soluţionării contestaţiilor formulate împotriva Hotărârii nr. 70/30.09.2020 a Biroului electoral de circumscripţie a Sectnroului 5 revine Biroului Electoral de Circumscripţie a Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 32 raportat la arr. 27 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015 cu modificările şi completările ulterioare”, arată hotărârea BEC de sâmbătă.
Astfel, BEC „stabileşte în sarcina Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti obligaţia de a soluţiona până la 04.10.2020, contestaţiile formulate împotriva hotărârii nr. 70/30.09.2020 a Biroului electoral de circumscripţie Sector 5 Bucureşti, înregistrate la Biroul Electoral Central cu nr. 3366/BEC/L/2020 din 03.10.2020. Dispune trimiterea spre competentă soluţionare a contestaţiilor către Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti. Definitivă”, conform sursei citate.
Iniţial, biroul electoral sectorul 5 decisese renumărarea voturilor în câteva secţii de votare, potrivit anunţului candidatului PNL şi USR-PLUS la Primăria Sectorului 5 Cristian Băcanu.
De asemenea, PSD depusese o solicitare de renumărare a voturilor la Sectorul 1. Social-democraţii au avut şi o cerere de anulare a alegerilor în Sectorul 1.
Cu toate acestea, BEC a respins joi solicitarea PSD de a fi anulate alegerile din Sectorul 1.
Totodată, Biroul Electoral Central a emis o circulară care introduce reguli „în cazul în care birourile electorale de circumscripţie hotărăsc reverificarea datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării”, ca răspuns la cererea de a da o interpretare unitară privind renumărarea voturilor făcută de Biroul electoral al circumscripţiei electorale nr. 42 a Minicipiului Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.