Autorităţile din judeţul Maramureş au convocat, pentru începutul săptămânii viitoare, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în care intenţionează să propună declanşarea stării de alertă, după ce operatorul de salubritate care asigură acest serviciu în 49 de localităţi a anunţat că nu mai are unde să depoziteze deşeurile care constituie fracţie umedă.
UPDATE - Conform documentelor primite vineri după-amiază de Comitetul Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, trei operatori de salubritate care asigură colectarea deşeurilor din 49 de localităţi ale judeţului Maramureş nu mai au unde depozita fracţia umedă, motiv pentru care CJSU se va reuni luni pentru a discuta situaţia.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
ŞTIREA INIŢIALĂ - Luni, va avea loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, convocată de către autorităţi după ce operatorul care asigură strângerea deşeurilor în 11 dintre cele 76 de unităţi administrativ teritoriale ale judeţului a anunţat că nu mai are loc pentru depozitare, a declarat vineri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Maramureş, Dan Buca.
Firma de salubritate care strânge deşeurile din cele 11 localităţi nu mai are unde să depoziteze fracţia uscată – deşeuri din metal, plastic, hârtie.
”Societatea care colectează fracţia uscată spune că nu mai are unde să o depoziteze. Au avut loc nişte discuţii între conducerea Consiliului Judeţean şi cea a Prefecturii şi începând de astăzi vor depozita la depozite autorizate din Bihor şi Timiş. Luni se va decide, în şedinţa de CJSU pentru a aproba o platformă de depozitare”, a precizat reprezentantul Prefecturii Maramureş.
Conform acestuia, în şedinţa de luni preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş ar urma să propună declanşarea procedurilor privind instituirea stării de alertă în urma acestei situaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.