Sistemul informatic al mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară este luni ţinta unui atac cibernetic care le afectează activitatea curentă. Conform Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), este vorba despre un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale. DNSC anunţă că, potrivit datelor disponibile luni seară, au fost afectate 21 de spitale. celelalte 79 de unităţi din sistemul de sănătate au fost deconectate de la internet şi se fac investigaţii suplimentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ministerul Sănătăţii - 18 spitale din toată ţara, afectate de un atac cibernetic masiv de tip ransomware

UPDATE - DNSC arată că desfăşoară o investigaţie asupra unui atac cibernetic executat cu aplicaţia ransomware Backmydata, un virus din familia ransomware Phobos, care a criptat datele din serverele mai multor spitale din România care folosesc platforma informatică HIPOCRATE.

”În acest moment putem confirma faptul că 21 de spitale au fost afectate în urma atacului. Spitalul de Pediatrie Piteşti a fost afectat începând cu data de sâmbătă 10 februarie 2024”, explică sursa citată.

Celelalte spitale au fost afectate începând cu 11-12 februarie 2024: Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Gafencu" Constanţa, Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Municipal Medgidia, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti (IOB), Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO Iaşi), Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga, Spitalul orăşenesc Băicoi, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca, Spitalul Clinic C.F. nr. 2 Bucureşti, Centrul medical MALP SRL Moineşti.

Conform datelor DNSC, celelalte 79 de unităţi din sistemul de sănătate au fost deconectate de la internet şi asupra lor se desfăşoară investigaţii suplimentare pentru a se stabili dacă au fost (sau nu) ţinta atacului.

”Majoritatea spitalelor afectate au copii de siguranţă a datelor de pe serverele afectate, cu date salvate relativ recent (1-2-3 zile în urmă) cu excepţia unuia, ale cărui date au fost salvate cu 12 zile în urmă. Aceasta ar putea permite restaurarea mai facilă a serviciilor şi a datelor”, precizează DNSC.

UPDATE - ”În prezent este în desfăşurare un atac cibernetic de tip flood spre o anumită clasă de IP-uri publice ale spitalului. Am blocat accesul la anumite porturi care erau ţintă atacurilor. Atacurile vin dinspre o reţea de tip botnet şi sunt încă în desfăşurare. În ceea priveşte funcţionalitatea spitalului, momentan monitorizăm atacurile şi nu sunt afectate serviciile”, a anunţat Spitalul Judeţean Craiova..
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
ŞTIREA INIŢIALĂ - „Reprezentanţii Diectoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) au transmis că instituţia a fost notificată în cursul zilei de luni cu privire la un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale din România. Mai multe spitale sunt afectate de atac. În acest moment, o echipă de specialişti ai DNSC s-a deplasat la faţa locului, pentru investigarea incidentului cibernetic”, a comunicat instituţia.
DNSC recomandă ca echipele IT ale spitalelor să nu fie contactate, pentru se putea concentra pe restaurarea serviciilor informatice şi a datelor, aceasta reprezentând o prioritate.
În Bucureşti,printre unităţile sanitare afectate se află spitalele ”Marius Nasta” şi ”Bagdasar Arseni”, Colţea şi Fundeni.
”Informaţia a venit de la sistemul Hipocrate care se pare ca a fost atacat şi am oprit accesul la internetul public În momentul de faţă funcţionăm în offline.Nu am trimis bolnavi acasă şi continuăm activitatea un pic mai greoi”, au gtransmis reprezentanţii Spitalului ”Bagdasar Arseni”.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.